Un trup bătrân și-o flacără ce încă
Aprinde-n creier noile-ntrebări.
Nu-i mai înaltă lumea, e numai mai adâncă
De-ntunecime și iluminări.
Stau cocoțat pe vârstă ca pe-o stâncă,
Și ispitit de-nvălmășite stări
Mă mir de sufletul ce-noată încă
În valuri mari de taine și mirări.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra procesului de îmbătrânire și asupra introspecției care vine odată cu acesta. Vorbitorul contemplă misterele vieții și complexitatea sufletului, în ciuda corpului îmbătrânit.