Ion Brad – Flăcări și Scrum
Ești flacără-n căușul palmelor. Rămâi așa, încă vie, Nepieritoare, în amintiri. Rămâi până când Palmele mele nu se fac scrum. Atunci s-ar uni cenușile noastre Împietrite de ploi Într-o modestă stelă funerară.
Versuri corectate și adnotate
Ești flacără-n căușul palmelor. Rămâi așa, încă vie, Nepieritoare, în amintiri. Rămâi până când Palmele mele nu se fac scrum. Atunci s-ar uni cenușile noastre Împietrite de ploi Într-o modestă stelă funerară.
Poeții nu-s normali, se spune-ades.Dacă ar fi ca noi, n-ar fi prea bine.Cine-ar sădi credința din eresȘi-ar înmulți cuvintele divine?Adu-i pe lume, Doamne, să ne-nvețeCum să scăpăm de-atâtea disperări,Să îndrăznim visările mărețeȘi din pâraie să întindem mări!Nici după moartea lor noi n-avem pace,Călcăm pe urma lor ca-ntr-un extazStrăină lumea, vine mai încoace,Lacrima lor ne curge … Citește mai mult
Visez uneori că s-a-ntorsIarna din anul trecut,Cu urmele mele-n zăpadăÎntortocheateDe parcă eram urmăritDe-o haită de lupi.De urletul lor încerc, în vis, să mă apărUrlând ca și ei.Mă trezesc speriat, mă uit pe fereastrăȘi mă-ntorc iar în somnCu fulgii imenși ai zăpezii…
(Colegelor şi colegilor din 1948.La Blaj nu ne întoarcem. N-am plecat!Era în noi încă de-atunci, de cândCu mâna straşină la ochi, din sat,Măicuţele ne-au petrecut strigând:„Să vă purtaţi frumos, că Blaju-i sfânt! “.Aşa era – un sat ceva mai mareCu cărţi în loc de pietre pe pavaj,Cu clopote de rugi şi de-nchinare,Amestec de sfieli şi … Citește mai mult
Pe lângă sobă se adunăSufletele morților dragi.Dar soba mea-i înghețată,Nu mai am lemne de foc.Iar cu numele meuNu se pot încălzi.Tremură. Nu-ndrăznesc să mă roageSă le ascund chiar în suflet.Se tem că și-acolo e frig.Doamne, fă-mă să ard,Să se mire toți munțiiA căror fală eram cândva!Și, totuși, aceste ciudate-ntâmplăriMai stau mărturie că umbra-i a mea.
Amestecând tristețea cu vigoarea,La noile polemici când te-ntorciN-o mai chema pe Circe, vrăjitoarea,Să-ți schimbe adversarii toți în porci.Lasă-i să aștepte iar în pragul ușii,Voioși, nevoie mare purcelușii…
Un trup bătrân și-o flacără ce încăAprinde-n creier noile-ntrebări.Nu-i mai înaltă lumea, e numai mai adâncăDe-ntunecime și iluminări.Stau cocoțat pe vârstă ca pe-o stâncă,Și ispitit de-nvălmășite stăriMă mir de sufletul ce-noată încăÎn valuri mari de taine și mirări.
Îngerul portar mă-ntreabă:– Ce tot vii? N-ai altă treabă?Ți-am mai spus că Sfântul PetruEste cel mai bun geometru,Care știe să măsoareViața pentru fiecare.Tu, trăind prea mult, așteaptăJudecata lui cea dreaptă.Poate ai păcate multe,Nedreptăți, loviri, insulte.Singur judecă-te, – apoiMai încearcă pe la noi!Îl privesc. N-am ce-i răspunde.Aș pleca, dar nu știu unde.Singur, părăsit, cu mineRăul să-l … Citește mai mult
Cascadă – văl de mireasăÎn nunta de vrajă a munților.Mirii – ciobani cu dorul de casăȘi brazii – stegarii nunților.Am fost și eu cândva printre voi,Fericit să-ajung în veacul de-apoi.
Somnul sufletului parcăVine iar și mă încearcăPrecum l-a-ncercat pe DanteSub un cer cu diamantePrinse-n focuri și furtuniDin care cu greu te-aduni.Nu m-a însoțit VirgiliuPe-acest drum. N-am nici sigiliuCare-nnobilează scrisul.În Infern vreau Paradisul…Rătăciri… Lecturi de noapte,Fără voci, numai cu șoapte…Nu mai deslușesc nimic.Cad în mine… Mă ridic…Somnul sufletului vineDin pădurea de destine?