Aura.
Mire, văzut ca femeea,
Cu părul săpat în volute,
De Mercur cumpănit, nu de Geea,
Căi lungi înapoi revolute;
La conul acesta de seară,
Când sufletul meu a căzut
Şi cald, aplecatul tău scut
Îl supse, ca pata de ceară,
Crescut, între mâini ca de apă,
Ce lucru al tainei cercai?
Sub verdele lumilor plai
Arai o lumină mioapă.
Sensul versurilor
Piesa explorează o conexiune mistică și spirituală cu natura și cu o prezență divină. Versurile sugerează o căutare a sensului ascuns sub aparențe, într-un cadru natural încărcat de simbolism.