Un ins, rămas, cu dinadinsul,
Din Schwitzera, cantonul Uri.
Dar geniul îi fuma ca ninsul
Jungfrau, sub gheața învestiturii.
Amar, ciudat, certat cu norma
Răzbind târziu, pân’ la Berlin
Vrăji în slujbe negre Forma,
În săli drapate-n doliu plin.
Un ins, la fel: încins în bură,
Dar deșertat de orice geniu,
Citesc la alba ta făptură
În firea aceasta de mileniu.
Și – strict – bătut în teoreme,
Acel inel perenial
Ți-l trec: gătită de cu vreme
Pentru Sabatul cel mai pal.
21 februarie 1954
Sensul versurilor
Piesa explorează deziluzia unui individ excepțional, comparat cu un altul lipsit de geniu. Sugerează un sacrificiu sau o predare către o forță obscură, într-un context solemn și ritualic.