Destul! Am locuit nenumărate corpuri –
chiar dacă spiritual ar vrea
o altă metensomatoză.
I-ajungă numai umbra mea,
de linişte mi-e dor, deci fără să regret
Eu mă retrag senin ca un brahman –
spre ieri, spre astăzi sau spre mâine?
Oricum acelaşi timp îl măsurăm în van,
divin cuvântul viu? Tot două margini:
cântec de leagăn şi requiem –
oare nu e mai plină de sens
tăcerea de care şi zeii se tem?
Destul până aici! Vedea-vor alţii
’nainte sau în urma lor?
cei morţi, cei vii, cei nenăscuţi
privească haosul cum vor.
Eu plec – dar până să dispar
mai ascultaţi-mă în gând,
redaţi memoriei întocmai
durata clipei care sunt.
Exaudi: Ave Maria..
Tresari din somn, Preanăscătoare!
Voi fi eu însumi creatorul
vieţii mele următoare.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de reîncarnare și oboseala de a trăi nenumărate vieți. Naratorul își dorește liniște și se retrage, lăsând în urmă haosul lumii. El se pregătește pentru o nouă viață, dorind să fie creatorul propriului viitor.