Eternitate gâlgâind prin umbre.
De-ar fi, pe cer, o rană trupul meu,
senilă moartea m-ar căuta-n zadar,
tot răsfoindu-şi morţii din ziar
uimită ar fi să vadă, că n-apar, printre trecuţi.
Aş fi o rană plină de virtuţi
cu mine vindecând eternitatea,
prea amplă, pentru a-mi pierde jumătatea,
prea mică, pentru a fi zărită de-ncrezuţi.
Şi aş rămâne aşa, pe cer, precum o umbră,
materie zidită-n aşteptare
pentru cei care mor, un zid prea mare,
pentru eternitate o alintare.
căci nu îi pasă cerului cu cine,
îşi pierde timpul, vremea care vine.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de eternitate și modul în care aceasta se intersectează cu moartea și efemeritatea vieții. Vorbește despre o existență atemporală, o rană pe cer, care sfidează moartea și devine o alinare pentru eternitate.