Ioan Silvan – Demult Simțeam Ceva, În Semne Mute

Demult simțeam ceva, în semne mute.
Tot înviau din morți diversele idei,
că ar urma o dreaptă judecată
și toți simțeau, că într-o altă dată,
s-a întâmplat ceva, tremurător.
Era un duh care vibra în trupuri
neliniștea ce trebuia să atragă
îngrijorarea, spaima, disperarea,
pe rând, din ele, fiecare cuprinzând
și apoi plecând.
În lumea lor, lăuntrică, distinctă,
semnale atrăgătoare conservau
prezentului detalii,
unii credeau în ele, alții nu știau,
că și o biată clipă are destinul ei
așa cum infinitul, în zadar,
voia să piară, să sfârșească iar,
fiindcă din obștea-i stămoșească
cuvinte nevăzute explicau,
că întâmplător e doar amarul unui fruct.
În timp, relații mute au întrerupt
ghișeele simțirii
pe care prea puțini le vizitau,
fiindcă vorbeau de-o moarte colectivă
ce nu punea și șanse-n perspectivă
ci doar, un sumbru, altfel de început.