Lumină sfântă-n zorile de zi
Nu-i creatură să n-o vorbești de bine
Începi cu roua și sfârșești în vârf
Lăsând o țâră-n floare după tine.
La fiecare-n parte odihnești
E-un freamăt și-un fior de bucurie
Frunza-n extaz atinge raza ta
Și-odată ochiul umbrei o învie.
E-un ceas și-o clipă-n zi și anotimp
Când cea din urmă poartă e străpunsă
Țâțâna visului celui mai sfânt
Cu lacrima luminii este unsă.
Crinul te-așteaptă ca pe-un împărat
De-aceea s-a gătit de-mpărăție
Atât de des stă dealu-n fața ta
Că s-a ascuns sub vițele de vie.
Nemaiputând să-ndure atâtea sărbători
Chemata umbră turmelor să vină
Să-și lege limba clopotelor lor
De firele de iarbă pe colină.
Albina toată noaptea a urzit
În strai de aur să se-mpodobească
Așteaptă numai să te uiți la ea
Ca toată truda ei să-nveșnicească.
Iar ciocârlia-i dusă în văzduh
Pe-un fir curat de ceară de la grindă
Înfrigurată scapără în cer
Să prindă raza-n brațe să-l aprindă.
Iar florile umile pe pământ
N-au cum să-ți iasă în întâmpinare
Se fac un fel de clinchete covor
Și zvântă roua sfintelor picioare
Sensul versurilor
Piesa este un imn dedicat luminii, văzută ca o forță divină și esențială a naturii. Versurile descriu modul în care lumina influențează și îmbogățește toate aspectele vieții, de la roua dimineții până la florile umile de pe pământ.