Semănatul e încă departe. Se arată
câmpuri în ploaie și stele în martie.
În formula cugetărilor deșarte
se îmbină universal după a luminii
pildă, ce de zăpadă nu se-atinge.
Sub zăpadă va fi și praf
și ce nu s-a descompus, a prafului
viitoare hrană. O, vânt, ce te învolburi!
Iar despică pluguri întunericul.
Zilele vor să crească.
În zilele lungi suntem însămânțați pe neîntrebate
în acele linii strâmbe și drepte,
și stelele se retrag. Pe câmpuri
rodim ori ne ofilim la întâmplare,
ploii supuși, iar la urmă, lumină.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra ciclului vieții și al morții, folosind imagini din natură pentru a ilustra ideea că totul se transformă și se întoarce în pământ. Vorbește despre efemeritatea existenței și despre acceptarea inevitabilului.
