Cazi, inimă din pomul timpului,
Voi frunze, cădeți din ramurile reci
pe care le îmbrățișa odinioară soarele,
cădeți, cum lacrimi cad din ochiul larg deschis!
Încă flutură zile întregi în vânt şuvița
peste fruntea bronzată a zeității locului,
când sub cămașă pumnul deja
apasă rana larg deschisă.
De aceea fii tare, când spatele fraged al norilor
se apleacă iar înspre tine,
ia-l pentru nimic, când Hymettos
îți umple încă odată fagurii.
Căci puțin prețuiește localnicul un pai în secetă,
puțin e o vară în fața marii noastre seminții.
Și ce dovedește inima ta?
Între ieri și mâine pulsează
neauzită și străină,
iar ceea ce bate
e deja căderea ei în timp.
în traducerea lui Dan Dănilă
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre inevitabilitatea trecerii timpului și a morții, folosind metafora inimii care cade din pomul timpului. Subliniază fragilitatea vieții și insignifianța individuală în fața eternității.