Soarele nu încălzește, mută e marea.
Mormintele, acoperite în zăpezi, nu le dezleagă nimeni.
Să nu fie umplută chiar nici o vatră
cu jar vânjos? Dar jarul nu o face.
Eliberează-mă! Nu pot muri la nesfârșit.
Sfântul are alte treburi;
are grijă de oraș și umblă după pâine.
Sub povara pânzei, frânghia atârnă greu;
curând se va rupe. Însă nu mă acoperă.
Sunt încă vinovat. Ridică-mă.
Nu sunt vinovat. Ridică-mă.
Desprinde bobul de gheață din ochiul înghețat,
irumpe cu privirile,
caută albastrele adâncuri,
înoată, privește și te scufundă:
Nu sunt eu.
Eu sunt.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de disperare și vinovăție într-un context de exil și moarte. Naratorul se simte abandonat și caută eliberare, oscilând între acceptarea vinovăției și negarea ei.