Tu vrei fulgerarea, cuțitele arunci,
deschizi ale aerului calde artere;
orbindu-te, din pulsuri deschise
sar ultime artificii în tăcere.
Nebunie, dispreț, apoi răzbunarea,
și îndată regretul și revocarea.
Mai vezi cum lamele ți se tocesc,
și la urmă simți cum iubirea pălește;
cu oneste furtuni, răsuflare curată.
Și în temnița visului te îmbrâncește.
Unde păru-i de aur atârnă până jos,
dai s-o apuci, scara în gol pășește.
O mie și una de nopți înalte sunt treptele,
Pasul în gol este ultimul pas.
Și unde cazi sunt vechile locuri,
și trei stropi de sânge dai fiecărui loc.
Cu mintea dusă ții bucle dezrădăcinate.
Gongul răsună, și e de-ajuns.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de regret și pierdere, posibil într-un context de exil interior sau exterior. Vorbitorul se confruntă cu consecințele acțiunilor sale și cu amintiri dureroase, într-un ciclu de nebunie, răzbunare și regret.