Din mână în mână
O eșarfă de sunete
Au venit ape mari
Ca niște câini cu limbile scoase.
Printre arpegiile oprite
Cu norul lângă o fereastră
Să descifrezi o dimineață
Din florile-semne stenografice.
Livezile strălucite
În oglinzile fructelor, în cămară
Și pe deasupra trec zilele
Cu vâsliri din aripi tot mai ostenite.
Și umbrele din pădure
Furișate în odaie
Printr-o lentilă a orei
Poți recunoaște trecutul.
În armele vechi
Se trezesc deodată vânătorile
Și-și amintesc chiotele dispărute
Ca o vioară atinsă de o fantomă.
Așa: între zidurile care se înalță
O dată cu lebedele liberate din cascadă
Între iernile fără cuvinte
Culcate între vitralii.
Între focurile de tabără
Strălucind în pupilă
Cu fuga roșie a ciutei
Urmărită de un apus.
Vom sta în seară
Până ce respirația nocturnă
Să pătrundă în șoaptă
Ca o sfărâmare de creangă.
Vom pături lumina
Ca o îmbrăcăminte de mobile
Până ce ochii vor distila
Niște otrăvuri foarte fine.
Și în cristale
Vor rămâne privirile
Cum în alcool sunetele
Cum în bucle mângâierile.
Sensul versurilor
Piesa explorează trecerea timpului și amintirile filtrate prin prisma naturii și a senzațiilor. Versurile creează o atmosferă melancolică, sugerând o contemplare asupra efemerității și a frumuseții ascunse în detalii.