O
R
A.
C
E
A
I
U
L
U
I.
3.
Acum strada te primește ca o cutie de poștă,
Obișnuința e pe umerii tăi o cămașă uzată,
Strada e aici la picioarele tale precum câinele credincios,
Aerul stă pe acoperișuri ca un preș,
Tu ești o scrisoare în strada cutie de poștă,
Destinul tău e acolo distribuitor mecanic,
El te va duce la destinația pe meningea ta scrisă,
Desigur tu mergi pe sub casele cu șorțuri ca brutărese,
Dar altcineva întoarce arcul din pupilele tale,
Zgomotele îți ling tâmplele arterele,
Vânzătoarea îți întinde gazeta de dimineață,
O! Gazeta, ce dantelă pentru melancolia ta,
Lindbergh a aruncat un curcubeu între America și Europa,
Un profesor de strategie e asasinat în expresul Paris Marsilia,
Prețul pâinii se va urca cu zece centime,
Dar aerul flutură un drapel între genele tale,
Singurătatea e dreaptă ca un semnal de uzină,
Cartierele pulsează se umplu de suc ca ovare,
Botul luceferilor te scormonește te sperie,
E un continent femeia care merge înaintea ta,
Și iată-te la Casablanca ești fără lucru,
Lăzile se rostogolesc în port ca monezile,
E un miros tare de ulei și de vuiet,
Înaintezi prin ecuația sângelui,
În părul aerului sunt catarte cordaje,
Precum penele de șoim la un șef indian,
Iată grânele bumbacurile ca amulete,
Clănțănesc stelele argintăria lacului,
O lotcă spintecă trestia vinelor,
Dar nu e decât vitrina unei companii navale,
Pasul ezită ca timpanele,
Și totuși soarele își face loc cu coatele,
Un surâs te urcă până la etajul al optulea,
Orice cuvânt un dosar un dosar un dosar chiar cerul,
E o mașină de scris somnul,
Se depărtează se aproprie ca o pădure tăcerea.
4.
În sânge ne cad fructele putrede,
O otravă sub fructe subțiază păsări ca perlele,
Și păianjeni torc reîntoarcerea în dantela ghețarilor,
Fierăria uitării aruncă flăcări topește întâlnirea uitarea,
Și ca două faruri se sărută se îndepărtează inimile,
Cai sălbateci vegetațiile cu vânători cu panoplie amurgul,
Se năpustește mușcă vântul intestinele în pustă,
Luna pune o fundă în laboratorul urechii,
Evenimentele se succed ca ferestrele,
În vitrina cerului sunt busole chei degetele,
Papagal toamna îți oferă horoscopul frunzelor,
Vinele tale alcătuiesc un frumos model de broderie,
Și nervii
Nervii atleți negri pneuri serpentine afișe
Plasă în care se zvârcolesc peștii lămpilor stelelor
Sârme pentru dansatoarea în echilibru a spasmului
Ce bobină rumkorf nervii hartă a continentelor fantomelor
Crocodilii își înfig dinții în pulpa anotimpului
Drumuri ca un obraz palide se încâlcesc drumuri
Nervii câte mărgeane și cetăți dăruie sărutul umbrei
Nervii bucle prinse cu spelci de luceferi
Herghelii de jăratec
Alge brune în apele trupului
Flori submarine unghii subțire ca accidente
Curcubeie surâsuri
Gări la întretăierea munților aerieni ca privirile
Pupile despânzite în carne precum așteptarea la ospățul
În care bucătarul țigan rostogolește ca buturugi capetele
Balaurului
Dar vine Făt-Frumos cu limbile păstrate în sân ca o
Colecțiune de timbre
Și tresare iarba ținutului se desface în lumină feriga
Vuiesc suveicile nervilor aceste gene lăuntrice
Și ochii se desfac ca șantiere ca lacuri
Câmpul e tăiat de linii ca palmele
Noaptea se urcă în pomi ca un copil neascultător
Sfărâmă dorințele cuvintele cuiburi de pasăre
Gesturile noastre din paie și pământ adunat în câmp
Orice glas rănește aerul
Câte furtuni clănțănesc brațele cerul
Mările se varsă pe fața de masă ca paharul de lapte
Mesteacănii fac mătănii
În sân se crucesc fulgere
Spintecă întunericul ca un pântec
Dăruie lumini zărite ca reclamele marilor bijutieri.
5.
Te oprești la vânzătoarea de legume
Îți surâd ca șopârle fasolele verzi
Constelația mazărei naufragiază vorbele
Boabele stau în păstaie ca școlarii cuminți în bănci
Ca lotci dovlecii își vâră botul înaintează
Amurgesc sfeclele ca tapițerii pătrunjelul mărarul
Iepuri de casă ridichii albi pătlăgelele
Vinete înnoptează iată tomatele ca obrajii transilvănencelor
În broboade de mângăieri cristale pașii
Conopidele cât omăt întârziat pe boschetele de șoapte
Și sticle cu apă minerală morcovii oglinzi fluviul
Ca oase lungi se deosebesc casele cuvintele
Cu virtuți terapeutice drumul săpat în pătlagină lăptuci
Și iată fața de Hristos chinuit a cartofului
El știe secretele nopții cu burdufe de liniști
Rădăcinile lui pipăie rărunchii pământului
Albe netede ca tuburi rădăcinile
Înaintează în nervi
Sug înțelepciunea vremurilor osemintele nopții
Închini un imn cartofului.
Vreau să am limpezimea tăcerea ta
Fruct al țărânei asemeni cu țărâna
Din pântecul întunericului nu ne uita
Întărește-ne cu uleiul nopților mâna.
Tu știi subterane abecedare
Te-au hrănit dumnezeu și ploile
Virtuțile ți le tragi din pământ ca din staul oile
Cerurile te primesc în orice căldare.
Cartof icoana umilinții a răbdării
Tu te mulțumești cu puțin și ne dai tot
Iată și triunghiul zborului în metalul înserării
Cerul atârnă ca limba câinilor de un cot.
Cartof ca mâinile plugarului aspre
Cu răcoare de tunel de după-amiază
Tu ești al gliei glas pre
Tine ochiul îngerilor fără haraci te veghează.
Tu îți lipești urechea de pământ
Lingi zgomotele măruntaiele toate
Atâtea vrăji ca etichete de drogherie în tine sunt
Tu ești un pahar cu vitalitate.
Îmi place coaja miezul tău umezindu-se
Cum îți faci loc cu umerii ca să crești
Te aștept te ascult și bătăi de inimă ivindu-se
În negreală și noroiul tău culori cerești.
Strângi și apoi ne dai pe limbă amidon
Tu primești binecuvântarea vântului
Norii îți clădesc pe sub zare un tron
Și numai poetul știe că tu ești câinele pământului.
6.
Ca un golf spitalul te învăluie te primește
Șerpii singurătății ling pereții ferestrele
Aerul face bale la gură precum câinele de vânătoare
Foaia de observație arată drumul stelelor
Și fiecare duce între degete un termometru ca o ramură
de salcie
În duminica florilor mâhnirea e o crinolină de-a lungul zidului
Paturile sunt ca școlărițe cu părul cearceafurile despletite
Glasurile sunt scăzute ca gârlele în secetă
Timpul îmbrăcat în halat alb trece pe lângă tine
Ca păsările de mare cuvintele sunt vărgate
Ești străin și un număr iată-le în loteria sălilor
Doctorul agită o zăpadă cu mânecile
Și ca un stol de ciori ochii ți-au năpădit brațele obrajii
Orele se târăsc ca plante agățătoare
Fundoianu te vizitează adesea și florile au surâsul
pe care l-ai observat în 1918 pe fața șefului de gară din Blaj
Caldă scama o simți ca degetele iubitei în mână
Limba e un lacăt pe grilajul gingiilor
Amintirile se rup ca bandajele rău făcute
Foarfecă frunzele tăcerii pipăi
O tristețe și încă alta ca arșice
Paturile sunt atât de aproape și totuși singurătatea
ca o temniță te izolează în mâl sunt gesturile surâsurile
Plămânii te privesc ca două maimuțe tinere prin gratii
Lumina stă deasupra ușii ca două coarne de cerb
Îngrijitoarea clatină ca o legătură de chei oasele
Vecinii de paturi schimbă între ei tutunul privirile
cum în parc invitații cărțile de vizită
Fierbințeala încinge nicovala inimii sărută
pulpele ca arțarii descojite lămpile buzele
Un singur suflet vă cuprinde pe toți cum un ocean
mărgeanele vapoarele
Și tu nu te deosebești de ceilalți te-ai pierdut te vrei pe tine
Dar obrajii se aseamănă între ei ca paturile
Și noaptea îți cade pe cap ca o pungă de gheață.
7.
De aici trenurile sunt coupe-papieruri pentru peisagiu
Stogurile se înalță se salută ca arhiereii
Plopii îți vâră degetele în pleoape
Și ca un pietriș simți pe brațe verdeața răcoarea
Tăpșanele sunt cu vaci călimări joacă domino
Câmpurile cu iepuri și prepelițe și spinările
colinelor fac băi de soare aerul e asemeni
pescărușilor atingând cu aripile în fildeș apele
Ochiul duce zarea până-fund ca o salină
Simțurile se tăvălesc cu brotăceii în ierburi
Lăcustele fac reverențe se deplasează ca râsete
Râmele umede sărută scoarța plămânilor
Vântul fumegă și cu omizi frunzele înstelărilor.
Liniștea se scutură ca duzii
Glasul întârzie cu văcarii satului sub ulmi
Soarele joacă la capră pe culmi
Și pocnesc în vraja zilei cucuruzii
Brazii rod tava cerului ca linguri
Seara gârlele își pun la ureche stele cercei
Calea laptelui mână de la șapte miei
Și în noapte Dumnezeu și câmpul rămân singuri
Sensul versurilor
Piesa explorează tema călătoriei vieții, folosind imagini puternice și metafore pentru a descrie sentimente de singurătate, melancolie și reflecție asupra existenței. Poetul se identifică cu Ulise, sugerând o căutare continuă și o introspecție profundă asupra lumii și a sinelui.