Strâns saltimbanc, fiecare genunchi un clavir,
Plop trecut ca o zi prin calendar
Ținutul are un singur ochi lângă trotuar
Ca jurnale vitrinele s-au deschis în cartier.
Acesta e gândul instalat aerian,
Vocale prin trup ca prepelițe înaintând,
Pupila ca o panoplie alunecând,
Cerul pântec de capră maximum un an.
Pneumatic orașul cu cicatrice în surâs,
Cât de brusc cerul osificat în saltar,
Tapetat peisaj, ultimul amurg în dicționar,
Prin coridoarele veacului glasul tău sacâs.
Stelele scârțâie ca ușile la interval,
Și vibrează foileton acest concert urban,
În coaste inima ca un gang subteran
Pomii îți dăruie cărți poștale automnal.
Sensul versurilor
The poem paints a surreal and melancholic picture of urban life, blending natural imagery with the artificiality of the city. It reflects on the passage of time and the hidden beauty within the mundane.