Pe câmp ceștile florilor ca pe o tavă
Se-nfioară în stânjenei licoarea lunei
Albăstrele urcă spre cer o apă suavă
Iedera: tremurare în argint a strunei.
Păpădia își desface pânzele
Cum îndulcești gura aerului, cicoare!
Trifoiul își adună ca miei frunzele
Lucerna pune în glas o răcoare.
Rătăcire pe eșarfele ochilor
Prin pieptul păsărilor de brumă
Trandafirii opresc vântul în agrafa rochiilor,
Mușețelul clatină tălăngi ca o turmă.
Rătăcire prin scările buruienilor
În clopoței inima lămpilor crește
Lalelele au păstrat amintirea iernilor
În artere, mușcatele au înălțat creste.
Circulația sângelui în garoafe
Macii închipuiesc cascade
Au adormit gârlele ca harfe
Șoim, toaca de lemn, rotește, cade.
În topaz se tulbură cerbii
Rătăcire prin zăpada buzelor
Luceferii au lins laptele cerului ca șerpii
Au mușcat azima rumenită a fulgerelor.
Dar aici, margherită, floare stelară
Prin catifeaua liniștii pirogă
Ai dăruit visului o vioară
Sufletul s-a umplut de văzduh ca o orgă
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie onirică prin natură, unde florile și elementele naturii prind viață și se transformă în imagini poetice. Este o explorare a frumuseții efemere și a conexiunii dintre suflet și lumea naturală.