Visul se întregește din oasele fântânilor
Ochii se închid ca evantalii de nori,
Vârful degetelor suie o dantelă de zăpadă
Atâtea oglinzi despletite în artere,
Atâtea surâsuri încremenesc frunzele,
Atâția obraji ca semne, pe băncile întâlnirilor
Sensul versurilor
Piesa explorează tema tăcerii și a amintirilor, creând o atmosferă melancolică și contemplativă. Versurile sugerează o introspecție profundă și o reflectare asupra trecerii timpului și a emoțiilor umane.