Mă ascund pe după lucrurile simple,
ca voi să mă găsiți.
De nu mă veți găsi, le veți găsi pe ele,
veți atinge ceea ce mâna-mi a atins,
urmele mâinilor noastre se vor afla.
Luna lui august lucește ca tingirea spoită-n bucătărie,
(ceea ce vă spun chiar așa e),
luminează masa goală și tăcerea-ngenuncheată
a casei.
Totdeauna tăcerea e îngenuncheată.
Fiecare cuvânt e o ieșire
pentru o întâlnire de multe ori zădărnicită
și-atunci e un cuvânt adevărat care
cere apăsat întâlnirea.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de a găsi sens în lucrurile simple și în tăcere. Vorbește despre o căutare a conexiunii și a întâlnirii, chiar dacă aceasta este adesea zădărnicită, sugerând că adevărul se găsește în cuvintele care cer cu insistență această întâlnire.