iannis ritsos

Iannis Ritsos – Azi

de

De mult ce-am privit marea,pe oameniși inima noastră,ochii ni s-au umplut de mânie.Chiar dacă nimic nu era sigur pentru noi,era sigur că mâinecopiii vor avea în buzunarele lorgrădinileși jucăriilecu care noi nu ne-am jucat.Era sigurcă femeilevor vrea în fiecare pasumbra unui liliac.Era sigurcă bătrâniivor avea un toiagcare,serile,va-mbobociîn tindă.De-aceea puteam dormi,cu toate că frica se-ncolăceaîn bocancii … Citește mai mult

Iannis Ritsos – Bântuie Vânturi la Margini de Amurg – V

de

Trebuia să ne scoatem acum paltoanele,mănușile de lână și cărțile,să păstrăm acest zâmbet în naftalină,să ne pregătim de Crăciun,fiindcă-i tare frig prin camere,tare frig în memorie și ni-i frig la mâinide fiecare dată când se-aud prin ploaie colindele,de fiecare dată când descui anii copilăriei talede fiecare dată când frunzărești caietele de școalăpline de desene marine … Citește mai mult

Iannis Ritsos – Poem Despre Doftana IX

de

Pe ziduri rămâne urma pietrificată a strigătelor vechi,în aer rămâne suspendat sunetul vechilor lanțuri.Pași grei, pași în fundul fântânii tăcerii,și iarăși fierul înghețat,și iarăși pâinea de mălai,și iarăși farfuria de lut ca o gură flămândă,și iarăși frica rămasă în măselele nopții,și iarăși nădejdea rămasă-ntre răni,și iarăși cele două chei încrucișateca două oase-ncrucișate,și mereu același jurământ … Citește mai mult

Iannis Ritsos – Sonata Clarului de Lună

de

Iannis Ritsos – Sonata clarului de lună, traducere Adina Velcea.Seară de primăvară. O cameră mare a unei case vechi.O femeie în vârstă, îmbrăcată în negru, îi vorbește unui tânăr.Nu au aprins lumina. Prin cele două ferestre intră lumina neîndurătoare a lunii.Am uitat să spun că Femeia în Negru a publicat două, trei antologii interesantecu poezii … Citește mai mult

Iannis Ritsos – Piedica

de

Picuri de ploaie pe acoperișurile vilegiaturii.O casă încuiată. Înăuntru, un bărbat se dezbracă,se aude scârțâitul patului, pantofii căzând,o farfurie spărgându-se în bucătărie.Apoi, peste leandrii prăfuiți, lunecă umbra unui tren,asemenea unei uși care se închide cu discrețieca să nu vedem cine trece prin coridor.În odaia cealaltă, stă singurătatea cu o carte groasăși toată lumina concentrată în … Citește mai mult

Iannis Ritsos – Raul Și Noi

de

Un om culcat la pământ într-o noapte de varăeste o pată de sânge ce-o soarbe pământul,e-o formă alungă, castanie, pe harta întinsă pe masăsub lampa-afumată. Nu deosebeștilanțuri de munți, nici căi ferate. Forma omului făcutăuna cu pământul. Și somnul lui ni-i necunoscut,mai necunoscut decât cel mai necunoscut chip al lui;e plin de scări, de coșmaruri, … Citește mai mult

Iannis Ritsos – Bântuie Vânturi la Margini de Amurg – III

de

Vântul la orice vorbă. Rămâne tăcerea cu mâinile-ncrucișate lângă vatră. Nu înduri plimbarea pe pământul ud prin fața cafenelelor de vară-nchise, fără clienți, fără păhărelele sticlind la soarele răsfrânt, numai cu două ziare vechi pe mesele murdare; câteva muște lipite de geamuri, privind singurătatea, aceleași geamuri unde alaltăieri se oglindea aurora, potrivindu-și cărarea. Pe geamuri … Citește mai mult

Iannis Ritsos – Ajunul Soarelui – V

de

Oricine-o fi, orice-o fi,Soarele strigă da dinaintea porților,Ochiul dacă-i înfipt în crestătura-nălțătorului– ochi înroșit de veghe – dragostea noastrăe dincolo de țeavă,dincolo de ținta țevii. Mâna n-a obositsă ochească inima morții.În fiecare zi casele-și înalță veghea,orizonturile își schimbă temeliile, locul se lărgește,într-același jurământ zilnic se strâng tot mai multe,visurile gâfâie în ochii noștri.Rană de rană-am … Citește mai mult

Iannis Ritsos – Copilăreasca

de

În portul mărunt, marea copiazăfrunzele, norii și păsările,frumos, conștiincios și caligrafic –din când în când, vântul subliniazăcu linii groase,albastre, fulgerător de iute, greșelile.Dar cel ce toată ziua scrie, cu ochii la mare,nu face nicio greșeală – trista mea liniște –ci tot așteaptă iubirea, tăcut,să-mi sublinieze inima – singura mea greșeală.Iannis Ritsos – Cele mai frumoase … Citește mai mult

Iannis Ritsos – Nedreptatea

de

Noapte. O singură privire. Un glonț orb.Găurit e scutul de metal al solitudinii.Zdrobită acea rotunjimeși-ngenuncheată mândria.Dragă noapte. Rană dragă.Drumul, cerul, stelele – existăca să cufunde iarăși. Doar o privire.În afara singurătății pândeștemarea primejdie a solitudinii; pericol dragsă te măsori cu celălalt și dreptatea să fie a tași toată nedreptatea să fie ca șicelălalt să aibă … Citește mai mult