Vântul la orice vorbă.
Rămâne tăcerea cu mâinile-ncrucișate lângă vatră.
Nu înduri plimbarea pe pământul ud
prin fața cafenelelor de vară-nchise,
fără clienți, fără păhărelele sticlind la soarele răsfrânt,
numai cu două ziare vechi
pe mesele murdare; câteva muște
lipite de geamuri, privind singurătatea,
aceleași geamuri unde alaltăieri se oglindea aurora,
potrivindu-și cărarea.
Pe geamuri păru-i era auriu,
iar în ureche-i zâzâia un fluturaș.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj melancolic, dominat de tăcere și singurătate. Imaginea cafenelelor închise și a naturii pustii accentuează sentimentul de izolare și trecere a timpului.