Bătrânul Pan stă rezemat cu mâna
De-un fag pleșuv în care toamna cântă.
Și-ar drege naiul, dar îl înspăimântă
Femeia despletită și bătrână.
Oftează lung și pleacă-n depărtare.
În urmă-i cântecul a stat deodată,
Iar de pe-o creangă tristă și uscată
Îi zvârle toamna frunze pe cărare.
Peste-un izvor s-a aplecat să bea.
Îi tremura de sete mâna plină,
Dar din oglindă i-a rânjit haină
Bătrâna toamnă care-l aștepta.
Sensul versurilor
Piesa descrie un Pan îmbătrânit, urmărit de imaginea toamnei, simbol al trecerii timpului și al pierderii. El este bântuit de propria sa mortalitate și de amintirea a ceea ce a fost.