Ca mâine și… dar ce să vă-ntristez,
Când clipa clară gâlgâie-n pahare?
Aduceți vinul acel, bătrân, cyprez,
Să beau cu voi în seara mea cea mare.
Viorile să geamă-ncet! Clavirul
Să-mi tremure durutele sonate!
Mai este mult, e noaptea jumătate
Și nu-mi astupă gura cimitirul.
Smaraldul acesta vechi ți-l dau, iubite,
Să-ți amintești de nopțile acele,
Când rătăceam înfășurați în ele –
Doi pelerini cu frunțile trudite.
Iar ție, bunule, nu am – O, nu-s de vină! –
Decât această caldă mână tristă.
Când inelarul ei va fi de mult rugină,
Să-i strângi cenușa vie în batistă.
Nu vă uitați că mi se curmă glasul;
Ceva, aici, în piept, mereu îmi spune
Că printre voi eu pururi voi rămâne,
Chiar dincolo, unde-mi va fi popasul.
Lăsați perdeaua! Cruntul răsărit
Îmi năvălește-n casă. Iar mă doare!
Zdrobiți, prieteni, cupele-n picioare.
Plecați acuma. Balul s-a sfârșit!
Sensul versurilor
O persoană își trăiește ultimele momente, înconjurată de prieteni, rememorând trecutul și oferind amintiri prețioase. Se simte apropierea sfârșitului, dar și dorința de a lăsa o amprentă durabilă.