De douăzeci și patru ore
Îmi aștept eu fericirea.
Mi-o vestește cu-o ochiadă.
Dulce-i scapără privirea.
Limba, vai, e-așa săracă
Și cuvântu-așa greoi!
Cum îl spui, de-ndată zboară
Ca un fluture vioi.
Dar privirea-i fără margini
Și-ți lărgește nesfârșit
Pieptul, ca un cer pe care
Stelele l-au fericit.
Sensul versurilor
Piesa descrie starea de așteptare a fericirii, personificată printr-o privire dulce și o promisiune subtilă. Limbajul este insuficient pentru a exprima pe deplin emoția, dar privirea are puterea de a dilata sentimentele și de a umple sufletul de bucurie.