Heinrich Heine – Emma
De douăzeci și patru oreÎmi aștept eu fericirea.Mi-o vestește cu-o ochiadă.Dulce-i scapără privirea.Limba, vai, e-așa săracăȘi cuvântu-așa greoi!Cum îl spui, de-ndată zboarăCa un fluture vioi.Dar privirea-i fără marginiȘi-ți lărgește nesfârșitPieptul, ca un cer pe careStelele l-au fericit.