Tradus în română de Ștefan Octavian Iosif.
Aș pune cruce sărăciei mele
De-aș fi un pictor meșter de icoane,
Să zugrăvesc tablouri după toane,
Împodobind biserici și castele.
Potop de daruri, aur și coroane,
De-aș ști clavir, vioară ca, prin ele,
Să desfătez boierii-n cafenele
Ori să culeg aplauze-n saloane.
Nu-mi va zâmbi norocul niciodată:
Pe lume tu mi-ești singurul tezaur,
Tu, artă fără pâine, poezie!
Și, ah! când alții petrec și se desfată,
Când vinul spumegă-n pahare de-aur,
Eu însetez, ori beau — pe datorie.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința de a scăpa de sărăcie prin artă, dar recunoaște că adevărata bogăție se găsește în iubire și poezie, chiar dacă acestea nu aduc prosperitate materială. Vorbitorul se simte privat de plăcerile vieții, dar găsește consolare în artă și afecțiune.