Pe când eu prin lume pribeag mă purtam,
pe când doar la dânsa cu gândul eram,
Ea n-a mai putut să m-aștepte atât
și-a pus cununia în cap cu-n urât.
Și iată trăiește iubita mea veche
cu-n prost ce nu-și află pe lume pereche.
Curată mi-i mândra ca fulgul de nea,
de-a pururi o port eu în inima mea;
obraji ca bujorii și ochi îngerești,
și noi am putut să trăim ca-n povești!
dar eu m-am căscat la noroc cum dispare,
nicicând n-am făcut o prostie mai mare.
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul profund al unui bărbat care a pierdut iubirea vieții sale. El rememorează frumusețea și puritatea ei, dar și propria sa neglijență care a dus la pierderea acestei iubiri. Acum, ea trăiește cu altcineva, iar el este chinuit de gândul că a ratat șansa la o viață fericită alături de ea.