Am fost departe de lume
Departe de tine, departe de tot
Departe de tot ce există
Și de ce pot
Țes fire de eden cu valuri aduse
Din țări nepătrunse cu mintea de noi
Văd stele, nu-s stele sunt lucruri ascunse
Ascunse de mine, ascunse de voi
Apoi picură ploi și fulgere stinse
Aprind o scânteie ce arde în cer
O scoică sau două cu chipuri de înger
Vor arde în mare ascunse, etern
Niște pași auziți la colțul de stradă
Câinii latră la nimeni și merg pe trotuar
Ei vor să ajungă, să ajungă odată
Mergem și noi către ei, mergem în zadar
O nălucire la geam, iluzie confuză
Parfum de-ntuneric în ochii noștri atunci
Un oraș plin dar și gol, fără oameni
Să te-ntrebi cine i-a luat sau cum îi alungi?
Două elicoptere înarmate ce trec
Deasupra cerului finisat de vocea ta caldă
Niște valuri împinse, aș vrea să-nțeleg
Dar briza nu bate și ceva nu se leagă
Pe malul mării nu plouă, aici
Ploaia a început să se sărute pe geam
Poftim liniștea, ce n-ai cum s-o strici
Îmbrățișări topite de-un somn special
Vise color, împrăștiate-n azur
Pe cât de ciudate la fel de frumoase
Aș vrea să pot din nou să le-ajung
Măcar înc-odată la fel de aproape
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de izolare și introspecție, într-un cadru misterios și oniric. Naratorul reflectă asupra distanței față de lume și de sine, căutând înțelesuri ascunse în simboluri și imagini vagi.