O, Saki, fiindcă vinul mi-e singura iubire,
să nu-mi umpli pocalul cu alte elexire.
Covorul rugăciunii să-l vinzi într-o tavernă
și adu-mi plin ulciorul, căci setea mea-i eternă.
Și adă-mi și durerea, dacă mă lecuiește.
Cer și pământ nimic sunt pentru cel ce iubește.
Și cântecul de flaut și plânsetul de lire
spun tainele din inimi pe drumul spre iubire.
Un cerșetor, de-i sincer, pe-această cale vie,
mult mai mult prețuiește decât Hatimi o mie.
Icoana ca o zână pe străzi singură trece.
La fel ca pe-o Sultană poporul o petrece.
Bărbății îi contemplă făptură răpitoare,
pe-obrajii ei se-aprinde a rozelor pudoare.
Cât îndura-va Hafiz să-l chinui ne-ncetat?
Și cât timp al meu suflet va fi însângerat?
Divanul
Sensul versurilor
Piesa explorează iubirea pentru vin ca o formă de evadare și consolare. Vorbitorul își exprimă dorința de a găsi alinare în vin și de a transcende suferința prin iubire, căutând în același timp o conexiune spirituală.