O roză din grădină, deschisă-n primii zori,
Venii să smulg, și-n suflet m-a-nfiorat deodată.
Suspinul unei triste și dulci privighetori,
Ca mine, neferice, de doru-i torturată,
Cu viersul ei de jale, grădina-nduioșat-a.
Și mult timp rătăcit-am, gândind nedumerit,
La pasărea ce plânge și roza nemiloasă,
Ce se împrietenise cu-n mărăcin perfid,
Pe când privighetoarea rămase credincioasă.
Vai, mii și mii de roze au dat și azi în floare!
Dar cel ce le culege, e-nsângerat – și-l doare.
Sensul versurilor
Piesa descrie o experiență emoțională profundă legată de frumusețea naturii și suferința iubirii. Imaginea rozei și a privighetorii simbolizează contrastele dintre aparență și realitate, loialitate și trădare, frumusețe și durere.