În zori, când după-o noapte de cânt și desfătare,
lăuta mi-am luat-o, și cupă, și ulcioare,
înțelepciunii spus-am: ”Adio, mergi acum
către-a beției țară pe-ncântătorul drum.”
M-a mângâiat cu ochii cel care vinu-l vinde
și izbăvit fu astfel de timpul care minte.
”Plecați – atuncea zis-am minciunilor aceste –
căci vulturu-și zidește sălașul sus, pe creste.”
Întinde-ți altei păsări zadarnice capcane!
Paharnici și prieteni sunt doar fantome vane:
un pumn de lut și apa. Căci totu-i amăgire!
Aduceți vin! În valuri! Ca fără șovăire
să-mi pot conduce barca dincolo, peste zare,
de-acest ocean departe și de orice hotare.
Viața e-o enigmă. Să-ncerci o dezlegare
e pură vanitate și auto-nșelare.
Divanul
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra efemerității vieții și a căutării de sens în plăcerile lumești, în special în băutură, ca o evadare din realitate. Vorbitorul consideră viața o enigmă și renunță la căutarea unei dezlegări, preferând să se lase purtat de valurile vinului.