La noi, pe deal, un bulgăr
Ca pâinea e, ca untu-i.
Iar unde grâu nu crește,
Izvorule, tu undui:
Plugarule cu albă
Cămașă, care ari,
Cosaș ce tai urzica
Arșițelor prea mari;
Sfânt gol și sfarmă-piatră,
Albit de-nalte patimi,
Voinic la șold cu spada,
Poet cu lira-n lacrimi;
De veacuri suni și nimeni
N-a fost din gură-n stare
A-ți smulge limba, nimeni,
Izvorule cel mare;
Tu, Domnule al nostru,
Ce porți pe cap cunună
Străvechiul Soare ziua,
Iar noaptea mândra Lună!
Sensul versurilor
Piesa este un omagiu adus naturii și divinității, personificate într-un izvor atemporal. Versurile celebrează viața rurală, tradițiile și legătura profundă dintre om și pământ, sugerând un respect profund pentru forțele creatoare.