Stau înfipte în glob
Săbioarele
Ca-n pieptul pernuței
Acele.
Ce mai cârpim azi,
Omule?
Cămașa verde
A verii,
Cămașa albă
A iernii.
Rupte și una și alta?!
Pământul zdrențuit
De puhoaie,
Spintecat cutremure?!
Sufletul rărit?!.
Stau înfipte în glob
Săbioarele.
Și-aproape că
Nu mai e loc
Pentru pana poetului.
Sensul versurilor
The poem reflects on the wounded state of the world and the human soul, using imagery of a globe pierced with swords and a torn earth. It suggests a sense of loss and questions what can be salvaged or repaired in the face of such damage. The poet feels there is little space left for poetry.
