Și-atunci, dubios, bărbatul
Frângându-se din trunchi,
Femeii sale-n față
Îi pică în genunchi.
Îi ia în gură sânul
Și-l soarbe el întâi,
Să-l poată prinde pruncul
Plângând pe căpătâi.
Cu laptele din țâță
Și farmece sorbind,
Vrăjit rămâne soțul
Pe ea în veci iubind.
Sensul versurilor
Piesa explorează legătura profundă și sacră dintre un bărbat și femeia sa, evidențiind un act de supunere și venerație. Imaginea alăptării este transformată într-un simbol al iubirii eterne și al dependenței emoționale, sugerând o relație în care bărbatul găsește alinare și putere în prezența femeii.