Silviei şi lui Anatol Chiriac.
Vine într-o zi
Somnul
Ca răsuflarea caldă
A fiarei care
Ne-adulmecă urmele.
Vine iedera lui
Acoperind crucea
Trupului nostru.
Cât ai muri într-un cântec
Trece şi ziua,
Asfinţe soarele.
Doamne,
Şi încă mi-e jilavă gura
De laptele mamei.
Sărim direct din prima
Taină-a naşterii
În ultima şi mai ascunsă.
La mijloc nu se află decât
Iluzia unui cântec superb.
Vom deveni o trestie
Plină cu melci. Poate că
Numai atunci
Rosti-vom cântecul râvnit.
Să cânţi nemărginirii,
Singurătăţii ei
Ce fericire!
* * *
Lui Anatol Ciocanu
Nu este fereastră în casă,
Nu este icoană
La care n-ar fi plâns
Ochii tăi, mamă.
Da, întâi este frumoasă mamă,
Pe urmă femeia.
* * *
Lui Ion Ciocanu
Fericit cel care s-a şters
De steaua din frunte
Ca de scuipatul dracului!
Fericit cel care
Şi-a alipit sufletul
De steaua din cer
Ca de focul din vatră!
Fericit cel care a găsit drumul!
* * *
Lui Victor Ciutac
Îţi aminteşti?
Copii pe valea Prutului,
Ne aplecam bucuroşi deasupra
Desimii de buchii ruseşti.
„Sunt surorile voastre”,
Aşa ne învăţa minciuna.
Noi nu vedeam atunci
Asemănarea lor
Cu sângeroşii ghimpi
Ai sârmei grănicereşti.
Sensul versurilor
Piesa explorează teme profunde precum moartea, nostalgia copilăriei și căutarea identității. Versurile evocă un sentiment de melancolie și reflecție asupra trecerii timpului și a pierderii inocenței. Cântecul sugerează că adevărata exprimare artistică poate veni doar în momentele de singurătate și contemplare.
