Din nou să punem ordine în gânduri,
să mai gândim odată ce-am gândit
cu un cuvânt mai lin şi-ncetinit,
dând loc priveliştii de printre rânduri.
Din tot ce inima mi-a dovedit
un ram, un spic să scot la vârf de cânturi,
mormane de păduri şi de pământuri
înalte-n urma mea am cheltuit.
Să fie limpede acum foşnirea,
să fi înduplecat încremenirea
cu-o patimă, cu-o linişte, c-un dor?
Pe sus cocoarele urmându-şi firea
şi-n ceruri largi vâslind nemărginirea
îmi par şi azi sămânţa stelelor!
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecutului și a eforturilor depuse, căutând claritate și liniște. Imaginea cocoarelor și a cerului nemărginit sugerează o legătură profundă cu natura și o aspirație către ceva mai înalt, poate chiar transcendental.