Ceremonial.
Ce bine-i uneori să fie noapte
Ce bine-i uneori să fie întuneric
Doar nu pot suporta întotdeauna
Să-mi vezi fața.
Și nici acum nu pot dormi
Sunt nori îndepărtați
Ce se formează ori se mai rupe
De pe-orbită în univers vreo stea.
Și trebuie în lume cineva
Să stea de veghe să cumpănească
Totul în tăcere când sarea oaselor absoarbe
Rouă mai repede să vină zorii.
Plutesc deasupra marelui tău
Somn cu ape repezi și adânci lui
Poate i-aș îngădui să-mi vadă
Livida față descărnată.
Tu trebuie s-o bănui numai
Și chiar în clipa asta pe sine
Dând începe-ncet să se distingă
lipsitul de privire în oglindă.
Sensul versurilor
The poem explores themes of introspection, the comfort found in darkness, and a contemplation of mortality. It speaks of a hidden self revealed in the stillness of night and the acceptance of vulnerability.