Bărcile.
Capete negre de mercur
Mereu suite pe fierbințeala vieții
Cu două aripe de lemn uscat
În ele merg fecioarele-n picioare.
În fiecare an bărcile la malul râului
Bătute-n câlți date cu smoală
În pântecele lor își duc pescarii
Peștele și stuful, cartofii, pepenii.
Pâinea și spirtul și călătorii
Pentru navele ce trec
Trase cu ciocul pe nisip.
Sunt scoica nopților cu lună.
Și bărci bătrâne niciodată
N-am văzut doar una
Căreia copii pe apele
Întunecate i-au dat foc.
Sensul versurilor
Poemul descrie viața simplă și ciclică a bărcilor și a oamenilor dependenți de ele. Bărcile devin simboluri ale trecerii timpului și ale fragilității vieții, culminând cu imaginea unei bărci incendiate de copii, sugerând un act de distrugere și efemeritate.