Furia a părăsit câmpurile vitrege spicelor,
Iar cetatea, ceva mai târziu,
Până și ruinele-și pierdu.
Văd doar bâtlani cenușii rătăcind,
Între mlaștini și tufișuri,
Țipând îngroziți pe lângă cuiburile
Și găinațul puilor lacomi,
Chiar de se ivește doar o cioară.
Prin duhori se răspândește
Faima ce-ți rămâne
Și alt semn nu mai dai
Decât paraliticele
Forme ale lașității,
Dacă iau seama la respingătoarele-ți strigăte.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj dezolant și o stare de decădere, unde chiar și ruinele sunt pierdute. Frica și lașitatea sunt teme centrale, sugerând o pierdere a valorii și a curajului într-un mediu ostil.