Timpul e mut între trestiile încremenite…
Departe de maluri rătăcește-o canoe…
Obosit, sfârșit e vâslașul… Cerurile
Deja s-au pierdut în prăpăstii de fum…
Tras inutil în marginea amintirilor,
Ar fi poate o binecuvântare să cadă…
Să fi știut.
Că aceeași iluzie e lumea și mintea,
Că în misterul valurilor proprii
Orice voce pământească e naufragiată.
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment de sfârșit și deziluzie. Vâslașul obosit simbolizează o persoană ajunsă la capătul puterilor, iar lumea și mintea sunt văzute ca iluzii. Mesajul central este că orice voce sau speranță pământească este sortită eșecului în fața misterului existenței.