Ar putea fi o sclipire
De seceră, şi şuierul
Să se-ntoarcă şi să se piardă treptat
În peşteri, iar vântul ar putea
Cu-o altă sare să-ţi înroşească ochii..
Chila scufundată ai putea s-o auzi
Cum se dizlocă-n larg,
Ori vreun pecăruş, când îi scapă prada,
Cătând să ciugulească oglinda..
Ţi-ai arătat mâinile pline
Cu sămânţa zilelor şi nopţilor,
Delfinii de străbunii tirenieni
Pictaţi i-ai văzut pe tainici
Muri imateriali, apoi, în urma
Navelor zburând vii,
Şi mai eşti pământul cu mormintele
Neodihniţilor descoperitori.
Cu prudenţă s-ar putea iarăşi ca aţipiţii fluturi
Ţiuind prin măslini, dintr-o clipă-ntr-alta
Să se trezească,
Vegheri inspirate ale celor duşi vei rămâne,
Intervenţii fără somn ale absenţilor,
Puterea cenuşilor – umbre
Într-o iute oscilare de argint.
Vuiască vântul oricât,
Din palmieri până la brazi larma,
Într-una jelească, dar tăcut
Strigătul morţilor e mai puternic.
Sensul versurilor
Piesa evocă legătura profundă dintre om și pământul natal, reflectând asupra trecerii timpului, a memoriei strămoșilor și a forței tăcute a morților. Este un omagiu adus patriei și istoriei sale.