Printre nebuni se înalță calmă,
Unul o cheamă iar cu-o voce aspră,
În zile genuine schimbă triste destine.
În casa ispitită
Duc palmierul,
Mângâi pe cei ce plâng.
Precum Roma hăituită
De zidirea fără sfârșit a zilei ce vine,
E pietatea ce reamintind taților
A căpătat soarta fiilor de gând.
În fabrici dă drumul speranțelor,
Spicele în mâini se auresc
Și în inimă altarul își duce.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema pietății și a speranței în mijlocul suferinței și a nebuniei lumii. Pietatea este văzută ca o forță vindecătoare, care aduce alinare și schimbă destine, oferind speranță chiar și în locuri întunecate.