Lacom doliu ronțăind din cei vii,
Largul mării monoton,
Dar fără singurătate,
Reprimate strigăte îngenuncheate-n liturghii,
Vară,
Până în văgăuni umbrite pietre descărnate,
Trezită cenușa a amfiteatrelor.
Care Erbus, îți urlu?
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a pierderii, folosind imagini ale naturii și ale doliului. Vorbește despre o stare de melancolie și singurătate, dar și despre o trezire interioară.