Tihnă.
Ușoară afundare de valuri
în depărtata piedică a cerului.
La pupă
emigranții sirieni
dansau.
pe un cântec
de fluier.
Se face frig.
Roata se oprește
Poverile anilor de servitute
Un tatuaj îmi sapă-n inimă acest moment
pe care orologiul l-a marcat cu o bătaie suavă
Ca un vierme ascuns în gogoașă
când îi dau aripile și
se dă sărutului și își mistuie tenebrele
Mă decantez acum ca un vin vechi de ani
M-au ajuns iar cărările secretului meu
mă pătrunde uraganul meu de incandescență
Cristal de stâncă e transparența ființei mele
unică și trainică mi-e apariția, dispariția
Mă vărs în cea mai fină și intimă arteră a poeziei.
Sunt viu.
Dacă timpul meu nu ar fi fost pierdut
în scurta pungășie a anilor,
aș fi trecut și n-aș fi iubit.
Număr din sorbituri bunătatea timpului.
De sâmbătă seara
până la ora asta
evreii din Est
își poartă
morții
și din ungherul
ulițelor
se vede
doar tremurul
luminilor
acoperind doliul.
Am pierdut în sfârșit harta orașului.
Continui cu cerul deasupra.
Acum moțăi în blândețile timpului bun
Mă revigorez.
Coagulată peste întinderea oceanului
propria furtună
liniștitoare precum mâinile mamei
Sensul versurilor
Piesa este o meditație lirică asupra trecerii timpului, a pierderilor și a regăsirii de sine. Vorbește despre acceptarea destinului și despre frumusețea efemeră a existenței, chiar și în mijlocul suferinței.
