Doi.
Încă mai bine într-o peșteră.
Obișnuia să fie ușor să elaborăm idoli și ornamente
să-i mulțumim prietenilor care ne-au rămas loiali.
Frânghiile s-au rupt; doar canelurile de pe buza sondei
să ne reamintească fericirea trecută:
degetele de pe margine, după cum le-a spus poetul.
Degetele simt răcoarea pietrei un pic,
Apoi, febra corpului predomină peste ea
iar peștera își împarte sufletul și o pierde
fiecare moment, plin de tăcere, fără o picătură de apă.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra pierderii și a nostalgiei pentru trecut, comparând starea actuală cu o peșteră izolată. Versurile evocă amintiri despre crearea de idoli și mulțumirea prietenilor, dar acum frânghiile s-au rupt, iar singurele rămășițe sunt canelurile care amintesc de fericirea trecută. Peștera devine un simbol al izolării și al pierderii sufletului în tăcere.