Versuri corectate și adnotate
A-mbătrânit între incendiul Ateneiși stâncile de marmoră din Sicilia.Îi plăceau grotele de pe țărmuri și chipurilefăurite de valurile mării.Vedea în forța oamenilor o plasățesută de zei, în care ne prindem noi înșine.Și-a vrut să rupă plasa.Era ursuz și avea prieteni puțini;dar iată, a venit vremea și-l sfâșiară câinii.
Doi.Încă mai bine într-o peșteră.Obișnuia să fie ușor să elaborăm idoli și ornamentesă-i mulțumim prietenilor care ne-au rămas loiali.Frânghiile s-au rupt; doar canelurile de pe buza sondeisă ne reamintească fericirea trecută:degetele de pe margine, după cum le-a spus poetul.Degetele simt răcoarea pietrei un pic,Apoi, febra corpului predomină peste eaiar peștera își împarte sufletul și o … Citește mai mult
Sângele tău îngheța cândva ca luna.În noaptea fără capăt sângele tăuîși desfăcea imaculatele aripipeste stâncile negre, peste forme de copaciși peste caselecu o fâșie de lumină din anii copilăriei.
Aici se termină lucrările mării, lucrările dragostei.Cei care vor trăi într-o zi aici, unde vom termina –în cazul în care sângele se întâmplă să se întunece în memorie și de preaplin –să nu ne uităm, sufletele slabe printre asfodele,lasă-i să-i îndrepte capul victimelor spre Erebus:.Cei care nu aveau nimic, îi vor învăța în liniște.
Fericit cine a călătorit ca Odiseus.Fericit dacă în ceas de plecare simţea puternicaarmătură a unei iubiri, în tot trupul,ca venele-n care vuieşte sângele.Iubire cu nesfârşit ritm, invincibilăca muzica şi eternăfiindcă s-a născut când ne-am născut şi, de murim,nici noi nu mai ştim că ea moare şi nici lumeanu mai ştie. Pe Domnul Îl rog să … Citește mai mult
Regret să fiu lăsat un râu larg prin alunecarefără a bea o singură picătură.Acum mă scufund în piatră.Un copac mic în solul roșueste toată compania pe care o am.Orice am iubit mi-a dispărut cu caselecare au fost noi vara trecutăși s-au prăbușit în vânturile toamnei.
Nu sunt asfodele, violete, nici zambile;cum să vorbești cu cei morți?Morții știu numai limbajul florilorde aceea tac,călătoresc și tac, îndură și tac„în țara viselor, în țara viselor”.Dacă voi începe să cânt, voi strigași dacă strig –agapanții poruncesc linișteridicând o mânuță albastră de prunc din Arabiasau tiparul unei labe de gâscă, în aer.E aspru și greu, … Citește mai mult
Pe țărmul nevăzut al mării,albi ca porumbeii,am suferit la amiază de sete,dar apa era sărată.Pe nisipul auriui-am scris numele,dar a venit briza măriiși literele au dispărut.Cu ce spirit, cu ce inimă,cu ce patimă sau dorințăne-am trăit viața? O rătăcire!Căci noi ne-am ales viața.
Țara noastră este închisă, toți munțiiacea zi și noapte au cerul scăzut ca acoperișul lor.Nu avem râuri, nu avem puțuri, nu avem izvoare,doar câteva cisterne – și acestea goale – acel ecou, și că ne închinăm.Un sunet stufos, la fel ca și singurătatea noastrăla fel ca dragostea noastră, la fel ca și trupurile noastre.Ni se … Citește mai mult
Nu era alta iubirea noastră.Pleca, revenea și ne aduceao pleoapă coborâtă și foarte îndepărtată,un surâs împietrit, pierdutîn iarba dimineții,o stranie scoică pe care sufletul nostruîncerca s-o explice cu stăruință.Iubirea noastră nu era alta, orbecăiaîncet, printre lucrurile care ne înconjurau,să explice de ce refuzăm să murim,cu atâta patimă.Și dacă ne-au văzut îmbrățișați și am cuprinscu toată … Citește mai mult