Gheorghe Tomozei – Sonetul Lui Ion Barbu Venit Înainte de Moarte

Doar un popas în dulce eterul blond, în raiul
proptit ca pe o șiră de fin pe micul schit
cu mari păuni cersindu-și din zid căzut, mălaiul
și lampe ce burează un chip nedumerit.
Ici crucea juruinței de Târgoviște,
alaiul al ultimei trăsuri ce-l poartă sub poclit
în seara ce-l privește, bătrân, cu ochi mărit
în care stele-alunge își varsă putregaiul.
Atât.
Trăsura trece pe sparte caldarâm,
cu crengi în ploconire ce stau să se dărâme
pe el ca pe o carte uitată, cu copertă,
cu litere plesnite, rămase doar fărâme
și-așa, sat mare, iată orașul e
coverta corabiei finale. „E frig.
Să mergem, Gerda.”