Septembrie
Cădeau domol, pe-o carte,
frunze târzii din nucul cel bătrân.
Rădvanul toamnei se zărea, departe,
după himera clăilor de fân.
Septembrie
Cuvinte de iubire
poate n-au fost, eu nu le-am cunoscut.
Ca pozele din cartea de citire,
eram adesea-nsingurat și mut
Septembrie
Lumini licăritoare
învăluiau surâsul meu amar,
și nu mai era doamna-nvățătoare
să-l mângâie pe cel mai trist școlar
Sensul versurilor
Piesa evocă sentimente de melancolie și singurătate asociate cu toamna și amintirile din copilărie. Naratorul își amintește de o perioadă în care se simțea trist și neînțeles, căutând consolare în amintiri.