Grecul nu se uimește de nimic, nici de sine. Pentru Strabon
orașul Atena este o stâncă așezată pe un șes și locuită de
jur împrejur. Judecând astfel, Partenonul nu e decât
un dreptunghi de coloane dispuse cu imperceptibile
asimetrii de jur împrejurul unui alt dreptunghi, de aer.
Pentru grec, nu Frinœ vestala i-a pozat celui ce-a
sculptat Afrodita din Cos, ci păstori a unei turme de oi.
Mikena a fost zidită din aur, zestrea Clitemnestrei numără
podoabe de alabastru și sardonix, dar grecul nu le-a
cântat în vers. El și-a lăudat vinul, măslinele pietroase,
pastrama de capră și peștii.
Nimic nu-l poate uimi pe grec. El și-a tras peste suflet
cămașa simplicității și via a lui seamănă cu a lutu-
lui de amforă pe care îl spală uleiul, olarul îl scrie
cu nimfe trupeșe, apoi se năruie, oscior cu oscior,
la picioarele măslinului umil.
Dar nici moartea nu-l uimește pe grec.
Sensul versurilor
Piesa explorează perspectiva stoică a unui grec antic, care nu se lasă impresionat de bogăție, artă sau chiar de moarte, preferând simplitatea vieții și valorile fundamentale. El găsește frumusețe în lucrurile simple și acceptă ciclul natural al vieții.