Va trebui să născocim candori
acestui suflet fără primăvară,
neştiutor de zâmbet şi culori,
om-jumătate jumătate-fiară.
El vine pur din noaptea lui şi mut,
e-o piatră veche veşnic umblătoare,
se tulbură călcând pe-atâta lut
de parc-ar vrea smulgându-se să zboare.
Noi cei ce creştem cearcănul precoce
şi prăbuşim lumina dintre astre
va trebui să-i aşezăm sub roţi
cărnoase drumuri cu nisipuri aspre.
Va trebui să-l umilim pe rând,
să-i ţintuim copitele-n pietroaie,
să-i lingă flăcările hăţul blând,
să-l hăituiască tropote de ploaie.
Și-ajuns în grajdurile lui jilave,
în pătura-i de sânge şi noroi,
când va privi-n oglinzile bolnave
să-şi vadă chipul semănând cu noi.
Sensul versurilor
Piesa descrie un proces de transformare forțată, în care un individ este umilit și constrâns să se conformeze. Mesajul central este despre pierderea identității și acceptarea unei realități sumbre, reflectată în final prin asemănarea cu cei care l-au subjugat.