Mireasă dulce,
Te-ador când plângi,
Cum roua curge
Pe flori adânci!
Cu-o primăvară
Ce-i bun s-a scurs,
Dar roze apar
Pe-al Vremii curs!
Bălaia, bruna
De-ales e greu?
Plăcere-ntruna
E-al lumii Zeu.
Sensul versurilor
Piesa explorează o iubire idealizată, contemplată într-un cadru natural melancolic. Sugerează o frumusețe perisabilă, marcată de trecerea timpului, dar eternă în esența ei.